CENTRUL DE CULTURĂ „BRĂTIANU”
Instituție de cultură finanțată de Consiliul Județean Argeș
ro  |  en
Home Istoric Dinastia Brătienilor

ION C. BRĂTIANU

 

            Viitorul mare om politic şi de stat român, s-a născut la Piteşti, la 2 iunie 1821 din părinţii Constantin (Dincă) Brătianu şi Anastasia Tigveanu, fiind al cincilea vlăstar al acestui cuplu. Ion C. Brătianu a urmat cursurile şcolii primare din Piteşti condusă de D. Simonide unul dintre elevii lui Gheorghe Lazăr. Dascălul din urbea natală i-a insuflat tânărului său elev o aprinsă dragoste pentru ţară şi neamul românesc. La vârsta de 14 ani, Ion C. Brătianu a intrat în oştirea Ţării Româneşti în calitate de iuncăr (elev al unei şcoli militare, cadet).

             Ion C. Brătianu va avansa la gradul de ofiţer în artilerie şi s-a aflat un timp sub comanda fratelui său mai mare, Teodor. În anul 1831, tânărul ofiţer de artilerie ajunge la Paris, unde se va instrui în paralel urmând cursurile unei şcoli de stat major şi audiind şi pe cele de la College de France, la aceasta din urmă beneficiind de prelegerile unor magiştri ca Jules Michelet şi Edgar Quinet, filoromâni, dar va fi influenţat în gândirea şi acţiunile sale de personalităţi de seamă ale timpului: poetul Lamartine, Paul Battaillard, Louis Ulbach, Adam Mickiewicz. Va scrie despre înrâurirea pozitivă exercitată asupra lui şi a altor români de către Franţa si iluştrii ei reprezentanţi: “Franţa ne-a născut, ne-a învăţat carte. Scânteia care încălzeşte patria noastră am luat-o de la căminul Franţei (…) Ceea ce am făcut, după pilda ei am făcut.” La Paris participă la activitatea desfăşurată de Societatea  Studenţilor Români, înfiinţată în decembrie 1845 şi a avut o contribuţie notabilă la formarea acestei societăţi şi înfiinţării de şcoli în cele două principate – numită–“Însocierea Lăzăriană”, constituită în noiembrie 1847.

           Ion C. Brătianu a fost membru al lojilor masonice franceze “Athenee des Etrangérs” şi “La Rose du parfait silence”, reuşind să ajungă în ierarhia acestora la gradul de maestru. Ion C. Brătianu a fost în februarie 1848 unul dintre participanţii la evenimentele revoluţiei pariziene. În aprilie 1848, Ion C. Brătianu s-a reîntors în Ţara Românească şi a fost ales membru al Comitetului revoluţionar din Principatul muntean la 10 mai 1848, a fost numit secretar al Guvernului provizoriu şi, după această funcţie, a îndeplinit-o pe cea de şef al Poliţiei oraşului Bucureşti, în perioada care a urmat izbucnirii revoluţiei din Ţara Românească. A fost unul dintre cei mai de seamă revoluţionari ai perioadei în care au avut loc evenimentele de la 1848. Ca şi alţi participanţi importanţi la revoluţie, după reprimarea acesteia, fiind considerat indezirabil de regimul postrevoluţionar, Ion C. Brătianu a luat calea exilului, alegându-şi ca refugiu Franţa.

           Aici a fost implicat în acţiuni conspirative împotriva lui Napoleon al III-lea, împărat al Franţei. În anii 1853 şi 1854, Ion C. Brătianu a fost implicat în mai multe procese; va fi internat la o casă de sănătate condusă de doctorul Blanche din Paris, unde va sta până în luna iulie 1856. Preocupat să atragă atenţia cercurilor politice din Franţa pentru cauza românilor şi să atragă personalităţi ale acestei ţări în sprijinul dezideratelor noastre naţionale, Ion C. Brătianu a publicat lucrări semnificative prin titlurile lor - “Memoire sur l’Empire d’Autriche dans la question d’Orient” în 1855 şi “Memoire sur la situation de la Moldo–Valachie depuis la Traite de Paris” în anul 1857.

           După nouă ani de exil a revenit în Ţara Românească, în iulie 1857, ataşându-se cu energie cauzei Unirii celor două principate româneşti. În 1857 este ales deputat în Divanul ad-hoc, iar în ianuarie 1859 în Adunarea electivă a Ţării Româneşti. Susţinător şi al colonelului Alexandru Ioan Cuza, în dubla alegere a acestuia pentru înalta funcţie de domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei şi Munteniei, Ion C. Brătianu a îndeplinit în mai multe rânduri funcţia de ministru. A fost ministru de finanţe în guvernul Ţării Româneşti de la 28 mai la 3 iulie 1860.

           A fost unul dintre membrii coaliţiei politice care a contribuit la detronarea lui Alexandru Ioan Cuza - obligat să abdice la 11 februarie 1866. Ion C. Brătianu a avut un rol hotărâtor în aducerea la tronul României a principelui Carol I de Hohenzollern, devenit domnitor la 10 mai 1866. Ion C. Brătianu este ales în 1866 membru al Adunării Constituante a ţării şi se va remarca prin numeroase prezenţe în guvernele României în timpul domniei lui Carol I, ministru de Finanţe de la 11 mai la 13 iulie 1866, ministru de Interne de la 1 martie la 5 august 1867, iarăşi ministru de Interne în perioada 13 noiembrie 1867 – 2 aprilie 1868 . A îndeplinit şi funcţia de ministru ad-interim la acelaşi departament de la 13 noiembrie 1867 la 29 aprilie 1868. Un alt ministeriat a fost cel de la Finanţe de la 1 mai la 12 august 1868. A mai îndeplinit funcţia de ministru ad-interim la Război de la 12 august la 16 noiembrie 1868. A fost conducătorul grupării liberal–radicale din viaţa politică a ţării şi s-a situat în fruntea mişcării antidinastice din 1870, context în care a avut loc arestarea şi trimiterea lui în faţa instanţei.

          Curtea din Târgovişte îl acuza de complicitate la acţiunea lui Alexandru Candiano–Popescu, menită să-l detroneze pe domnitorul Carol I printr-o revoltă care a avut loc la Ploieşti în luna august 1870. Sentinţa pronunţată a fost de achitare a acuzatului. Ion C. Brătianu s-a pronunţat pentru sprijinirea dinastiei străine în România şi pe aducerea exponentului acesteia, Carol I, pe tron.

Anul 1875 prezintă un moment important în viaţa politică a ţării deoarece Ion C. Brătianu a întemeiat Partidul Naţional Liberal (24 mai 1875), dar şi împreună cu C.A. Rosetti până în anii 1882–1883.

 

Numeroase şi importante funcţii în stat va deţine Ion C. Brătianu de la mijlocul deceniului opt al secolului XIX: Ministru de Finanţe de la 27 aprilie la 23 iulie 1876 şi prim-ministru timp de 12 ani la cârma guvernului României, timp în care statul nostru şi-a dobândit cu mari şi grele sacrificii umane şi materiale Independenţa de Stat şi a fost proclamat Regatul (1881).                                                                                     

            Funcţia de Preşedinte al Consiliului de Miniştri a îndeplinit-o fratele său  Dumitru C. Brătianu. A funcţionat şi ca ministru de Finanţe în intervalul 24 iulie 1876 până la 27 ianuarie 1877, asigurând şi interimatul aceluiaşi minister între 21 februarie–19 august 1877: Ministru de Interne la 24 ianuarie 1877 până la 23 mai 1879; ad-interim la Război între 20 august 1877 până la 16 martie 1878; Ministru ad-interim al Lucrărilor Publice de la 26 martie la 24 noiembrie 1878 şi ad–interim la Culte şi Instrucţiune Publică în intervalul 31 octombrie–24 noiembrie 1878, Preşedinte al Consiliului de Miniştri si titular la Interne. Ion C. Brătianu a deţinut aceste funcţii intre 25 noiembrie 1878 până la 10 iulie 1879 şi ad-interim la Ministerul de Război între 25 noiembrie 1878 până la 7 ianuarie 1879. Tot Preşedinte al Consiliului de Miniştri a fost de la 11 iulie 1879 până la 9 aprilie 1881. Alte ministeriate deţinute de Ion C. Brătianu au fost cele al Lucrărilor Publice de la 11 iulie 1879 până la 23 octombrie 1880 şi ad–interim la Finanţe ( 16-24 februarie 1880, ad-interim la Interne (17 aprilie–14 iulie 1880 ) şi ministru ad–interim la Finanţe (15-26 iulie 1880) şi titular de la 29 iulie 1880 până la 9 aprilie 1881. Între 10 aprilie şi 8 iunie 1881, Preşedinte al Consiliului de Miniştri a fost fratele său, Dumitru C. Brătianu. A continuat să conducă Guvernul ca Preşedinte al Consiliului de Miniştri de la 9 iunie 1881 la 20 martie 1888, perioadă de timp în care a îndeplinit şi funcţiile de ministru de Finanţe între 9 iunie 1881 şi 30 noiembrie al aceluiaşi an şi ad-interim la Război, ministru de Război de la 1 decembrie 1881 la 24 ianuarie 1882 şi de la 24 ianuarie 1882 – ministru de Interne. De la 1 august 1882 până la 22 iunie 1884, ministru de Razboi, ad-interim tot la Razboi, de la 13 ianuarie la 20 februarie 1886 şi între 5 noiembrie 1887 până la 20 martie 1888. În funcţia de ministru de Interne a condus acest department de la 25 ianuarie la 31 iulie 1882 şi de la 23 iunie 1884 până la 28 aprilie 1887; a mai funcţionat ca ad–interim la afacerile străine de la 28 octombrie 1885 până la 15 decembrie 1885. De asemenea, a funcţionat ca ad–interim la Agricultură, Industria Comerţului şi Domeniilor de la 17 octombrie 1886 la 26 aprilie 1886.

Ion C. Brătianu a fost şi victima unor atentate la 2 decembrie 1880 şi la 3 septembrie 1886.A fost un membru marcant al Parlamentului României în calitate de deputat şi senator. Sintetizând trăsăturile esenţiale, care i-au caracterizat personalitatea, Ion G. Duca scria despre Ion C. Brătianu : “(…) A dominat epoca şi pe contemporanii săi prin minunatul complex al însuşirilor lui. El era totdeauna idealist şi realist, împăcat şi îndrăzneţ, autoritar şi seducător, mândru şi intransigent, când era vorba de ţara lui. ”Personalitatea complexă a lui Ion C. Brătianu a fost foarte bine surprinsă de autorul lucrării Domnia lui Carol I, volumul I 1866-1867, Bucureşti, Editura Vremea, scrisă de Mihai Polihroniade în colaborare cu Al. Ch. Tell: “Soarta îl făcuse să treacă prin multe şcoli, fusese pe rând ideolog, agitator, revoluţionar, exilat, închis, propagandist, ministru, colaborator la o lovitură de stat, diplomat, şef de partid, o şcoală politică mai completă nici că se putea închipui”.

DUMITRU BRĂTIANU

 

 

          S-a născut în anul 1817 la Piteşti şi era fratele mai mare al lui Ion C. Brătianu. Urmează cursurile şcolii primare în localitatea natală după care, începând cu anul 1831, la Bucureşti, frecventează cursurile prestigiosului colegiu “Sf. Sava”. Anul 1835 şi cei următori îl găsesc pe Dumitru Brătianu la Paris, unde îşi va susţine examenul de bacalaureat şi va urma cursurile Facultăţii de Medicină timp de un an, ulterior devine student al Facultăţii de Drept până la absolvirea acesteia în 1841. În acelaşi timp se numără printre auditorii unor însemnaţi publicişti ai vremii, dar şi prieteni apropiaţi ai poporului român: Jules Michelet şi Edgar Quinet, care predau la o instituţie de învăţământ superior, celebră în epocă, College de France.

          Dumitru Brătianu a fost unul dintre fondatorii Societăţii pentru învăţătura poporului român împreună cu Ion Ghica şi Al. G. Golescu, în august 1839. Dumitru Brătianu a desfăşurat o fructuoasă activitate în cadrul Societăţii studenţilor români, înfiinţată în decembrie 1845, tot în capitala Franţei. Contribuţia sa la crearea şi activitatea unei Societăţi care avea în vedere înfiinţarea de şcoli în Principatele Române, aşa numita “Însocierea Lăzăriană”, care a fost întemeiată în noiembrie 1847 este meritorie. Dumitru Brătianu, ca şi fratele său Ion, a fost membru al Lojilor Masonice  franceze: “L’Athenee des Etrangers” şi “La Rose du parfait silence”, rangul la care el a ajuns fiind de maestru. A luat parte la evenimentele revoluţionare de la 1848 din Paris.

          În aprilie 1848, Dumitru Brătianu s-a reîntors în Ţara Românească şi este cooptat în Comitetul Revoluţionar al principelui muntean. Este trimis la Pesta într-o misiune diplomatică şi la declanşarea revoluţiei ungare şi române va fi acreditat de guvernul revoluţionar din Ţara Românească în calitate de agent diplomatic pe lângă guvernele din Austria şi Ungaria. Începând cu luna septembrie 1848, capătă o nouă acreditare pe lângă “diversele puteri prietene din Europa”. După ce revoluţia română de la 1848 a fost înnăbuşită prin intervenţia brutală străină ţaristă şi otomană, Dumitru Brătianu şi alţi revoluţionari au luat calea lungă şi grea a exilului.

          Dumitru Brătianu se va evidenţia în noul context politic al vremii prin activitatea sa complexă şi diversă, semnatar al unor articole favorabile înfaptuirii dezideratelor naţiunii române, reprezentant al exilaţilor români în Comitetul Central democratic, autor al unor memorii în care explica cu argumente natura şi direcţiile revoluţiei române, iniţiator al unor importante şi necesare contacte şi legături cu personalităţi influente din cercuri politice din Franţa şi Marea Britanie. După anul 1856, cel al declanşării Războiului Crimeei, Dumitru Brătianu a fost omul politic care considera oportună crearea unei legiuni alcatuită din români al cărei scop era să lupte împreună cu coaliţia statelor europene contra armatelor ruseşti, ocupante ale Principatelor Române.

          În luna iulie 1857, Dumitru Brătianu a revenit în ţară din exilul care îl ţinuse timp de nouă ani departe de familie, prieteni şi de evenimentele interne din principatul muntean. Va îndeplini funcţii importante în viaţa publică a societăţii româneşti fiind ales deputat şi secretar în 1857 în Divanul ad-hoc şi în Adunarea electivă din Bucureşti. În anul 1859, imediat după Unirea Principatelor Române este numit ministru al Afacerilor Străine funcţionând în fruntea acestui departament de la 26 ianuarie până la 27 martie 1859. De la 28 mai până la 5 iulie 1860 a fost ministru de Interne în mai multe guverne ale Ţării Româneşti. O parte importantă a activităţii sale se va desfăşura pe tărâm diplomatic, misiunile sale în ţări europene pledând în vederea obţinerii, recunoaşterii şi consolidării dublei alegeri a domnitorului Al.I. Cuza. Liberal radical în gândire dar şi în acţiune, Dumitru Brătianu s-a remarcat prin adeziunea şi contribuţia sa la succesul coaliţiei politice care a izbutit să-l înlăture pe Alexandru Ioan Cuza de la conducerea statului român. În perioada martie 1866-februarie 1867, s-a preocupat de buna administrare a oraşului Bucureşti, îndeplinind funcţia de primar.

          A continuat să exercite în mod responsabil funcţiile  diplomatice importante încredinţate de statul român. A mai îndeplinit funcţiile de ministru la departamentele: Culte şi Instrucţiunea Publică şi ad–interim la Lucrări Publice de la 1 martie la 5 august 1867, precum şi cea de ministru al Lucrărilor Publice de la 18 august la 13 noiembrie 1867. Odată cu constituirea PNL în anul 1875, Dumitru Brătianu devine membru în Comitetul executiv al primei formaţiuni politice româneşti din istoria modernă a ţării. A mai îndeplinit şi funcţiile de deputat şi senator în Parlamentul României. A consacrat doi ani şi jumătate din activitatea sa diplomatică între octombrie 1878 şi aprilie 1881 funcţiei de trimis extraordinar al României la Constantinopol. Timp de două luni, între 10 aprilie şi 8 iunie 1881 a fost preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru titular la departamentul Afaceri Străine.

           Spre sfârşitul vieţii, Dumitru Brătianu a avut serioase divergenţe cu fratele său, Ion, în probleme de doctrină liberală, şi ca atare a pus temeliile unui nou partid, care în noiembrie 1885 s-a unit cu Partidul Conservator. Dizidenţa formată de Dumitru Brătianu este cunoscută prin sintagma “liberalii puri” şi a fost sprijinită de ziarul “Naţiunea”. Coaliţia celor două partide s-a numit “Opoziţia Unită”. În 1888, acţiunile “Opoziţiei Unite” au contribuit la înlăturarea guvernului prezidat de Ion C. Brătianu, la sfârşitul lui martie 1881. După doi ani, la 26 martie 1890, Dumitru Brătianu s-a reîntors la PNL şi a fost ales preşedinte al acestei importante formaţiuni politice după decesul fratelui său, Ion, la 4 mai 1891. Peste un an, la 6 iunie 1892, Dumitru Brătianu s-a stins din viaţă la Bucureşti, lăsând contemporanilor săi, dar şi urmaşilor acestora, amintirea unui important om politic şi de stat al României moderne.

ION  I.C.  BRĂTIANU

 

         A fost cel dintâi fiu al soţilor Pia şi Ion C. Brătianu şi s-a născut în casa părintească de la Florica la 20 august 1864. A urmat cursurile liceului bucureştean “Sfântul Sava” pe care le va absolvi în anul 1882. La un an după terminarea Colegiului “Sf Sava”, Ion C. Brătianu îl încredinţează pe fiul său lui Eugeniu Carada, prieten apropiat şi devotat lui. Eugeniu Carada îl însoţeşte la Paris pe tânărul de 18 ani pentru a-şi continua studiile la nivelul de învăţământ superior, în domeniul ştiinţelor exacte. Ion I.C. Brătianu frecventează timp de un an secţia de matematică a liceului “Sainte Barbe’’ şi în continuare urmează doi ani cursurile Şcolii Politehnice, după care continuă o altă pregătire de specialitate la Şcoala de Poduri şi Şosele pe care o termină în anul 1889. Se reîntoarce în ţară şi începe să practice profesia de inginer în sistemul feroviar, lucrând între 1889 şi 1895 la construcţia de căi ferate în zona Moldovei.

         Debutul lui Ion I.C. Brătianu în politică, în rândurile Partidului Naţional Liberal are loc în 1895, după 20 de ani de când părintele său pusese bazele acestei formaţiuni politice cu veche tradiţie în istoria modernă şi contemporană a României. În acelaşi an este ales deputat, iar doi ani mai târziu primeşte numirea de ministru al Lucrărilor Publice, funcţionând în fruntea acestui departament de la 1 martie până la 30 martie 1899. În anul 1899, Ion I.C. Brătianu a obţinut un important success politic reuşind să atragă în rândurile Partidului Naţional Liberal un grup de intelectuali socialişti, aşa numiţii “generoşi” care făceau parte din conducerea Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România.

         Începutul secolului XX va însemna pentru Ion I.C. Brătianu o susţinută activitate publică în viaţa statală a României. Va face parte din mai multe guverne ale Partidului Naţional Liberal în anii când această formaţiune politică s-a aflat la putere. Astfel, a fost ministru al Lucrărilor Publice de la 14 februarie 1901 la 18 iulie 1902 şi al Afacerilor Străine, dar ad-interim între 9 ianuarie şi 18 iulie 1902 şi titular de la 18 iulie 1902 la 12 decembrie 1904, apoi ministru de Interne de la 12 martie 1907 până la 27 decembrie 1908. Cariera de stat şi politică înregistrată de Ion I.C. Brătianu se va remarca printr-o continuă creştere şi importanţă. Va fi numit Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru titular la Interne şi interimar la Afacerile Străine între 27 decembrie 1908 şi 4 martie 1909. La 11 ianuarie 1909 Ion I.C. Brătianu a fost ales preşedinte al Partidului Naţional Liberal succedându-i lui Dimitrie A. Sturdza. Timp de 19 ani, până la sfârşitul vieţii sale, Ion I.C. Brătianu a fost şeful liberalilor români într-un partid politic cu vechi tradiţii în istoria României. A continuat să deţină preşedinţia Consiliului de Miniştri de la 4 martie la 15 decembrie 1909 şi funcţia de ministru de Interne, de la 4 martie la 15 decembrie 1909 şi de la 6 februarie la 28 decembrie 1910, precum şi funcţia de ministru ad-interim la Afacerile Străine între 4 martie şi 1 noiembrie 1909. La 8 decembrie 1909, asupra lui Ion I.C. Brătianu s-a comis un atentat, dar omul politic şi de stat român a scăpat cu viaţă fiind doar rănit.

           La 7 septembrie 1913 România se afla după cele două Războaie balcanice. Ion I.C. Brătianu a adus la cunoştinţa opiniei publice din ţară programul hotărât de Partidul Naţional Liberal pentru înfaptuirea celor două importante reforme reclamate de dezvoltarea progresului ţării: agrară şi electorală. În perioada neutralităţii României, de la începutul anului 1914, 4 ianuarie şi până la 11 decembrie 1916, Ion I.C. Brătianu a deţinut importanta funcţie de Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi tot în acest interval de aproape doi ani a fost titular al portofoliilor de ministru de Război, de la 4 ianuarie 1914 la 15 august 1916 şi cea de ministru ad–interim la Afacerile Străine între 8 şi 11 februarie 1916.

             A fost o perioadă importantă şi de mare răspundere pentru Ion I.C. Brătianu care şi-a asumat pregătirea militară şi diplomatică a României în razboiul în care ţara intrase şi participa pentru a se reîntregi cu provinciile sale istorice aflate sub dominaţie străină. În anii în care România a participat la Prima Conflagraţie Mondială, Ion I.C. Brătianu a continuat să îndeplinească funcţia de Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi de ministru al Afacerilor Străine de la 11 decembrie 1916 la 26 ianuarie 1918 şi respectiv de la 29 noiembrie 1916 la 27 septembrie 1919.

          Una dintre cele mai importante activităţi ale lui Ion I.C. Brătianu în domeniul politicii externe româneşti a fost participarea sa la Conferinţa de Pace de la Paris - începutul lui 1919 şi până în iulie acelaşi an. În cele şase luni, cât timp a fost şeful delegaţiei ţării noastre la acest important for diplomatic internaţional, Ion I.C. Brătianu s-a remarcat, potrivit aprecierii diplomatului francez, contele de Sainte–Aulaire, ministrul ţării sale la Bucureşti prin “cele mai înalte calităţi, care îl fac unul dintre marii oameni de stat ai generaţiei sale”. În anii postbelici, Ion I.C. Brătianu a revenit la preşedinţia Conşiliului de Miniştri a României de la 19 ianuarie 1922 la 27 martie 1926 deţinând şi portofoliul de ministru titular la Război între 19 ianuarie şi 15 martie 1922 şi la Interne, de la 30 octombrie 1923 la 27 martie 1926. În această perioadă, Ion I.C. Brătianu a fost omul politic român căruia i-a revenit rolul de a supune în faţa Parlamentului şi a ţării aprobarea Constituţiei din 1923.

         Ultimele sale participări la viaţa politică şi de stat a României au fost în anul 1927, în calitate de Preşedinte al Consiliului de Miniştri de la 21 iulie la 24 noiembrie şi ad–interim la Afacerile Străine de la 21 iunie la 6 iulie 1927. A fost membru de onoare al celui mai important for ştiinţific şi cultural al ţării – Academia Română. Atitudinea lui Ion I.C. Brătianu caracterizată nu de puţine ori prin tăcerea prelungită, prin meditaţii profunde şi neafişate verbal i-au conferit o aură enigmatică, de nepătruns şi de neînţeles: “Sfinxul” de la Florica cum îi spuneau prietenii, cum îl numeau duşmanii. Ion I.C. Brătianu a încetat din viaţă la vârsta de 63 de ani în urma unei infecţii generalizate, decesul său producându-se la Bucureşti în zorii zilei de 24 noiembrie 1927, după care corpul neînsufleţit al marelui fiu al României a fost depus la Ateneul Român, iar înmormantarea a avut loc la Florica, la Biserica mausoleu a familiei unde odihneşte întru veşnicie alături de ilustrul său părinte şi de ceilalţi membri ai familiei.

VINTILĂ  I.C.  BRĂTIANU

 

 

             S-a născut la Bucureşti, la 13/16 septembrie 1867 fiind cel de-al patrulea fiu al familiei Pia şi Ion C. Brătianu. Primele învăţături corespunzătoare şcolii primare le-a dobândit la Florica alături de fraţii şi sora sa Sabina, de la mama lor, Pia, şi de la educatori români şi străini. Urmează la Bucureşti cursurile cunoscutului liceu “Sfântul Sava”. Studiile superioare le efectuează la Paris, urmând clasele Şcolii Centrale, specializându-se pentru profesia de inginer. Se întoarce în România şi din toamna anului 1890 începe să lucreze sub îndrumarea inginerului Anghel Saligny pe şantierul podului de peste Dunăre, ridicat între Cernavodă şi Feteşti. Funcţiile importante pe care le-a îndeplinit de-a lungul vieţii i-au asigurat şi o notorietate în epocă datorită unor iniţiative care s-au materializat în inovaţii, perfecţionări şi experienţe, contribuind la obţinerea unor progrese concludente în multe domenii de activitate.

           Într-o carieră publică de peste trei decenii, Vintilă I.C. Brătianu a fost director al Regiei Autonome a Monopolului Statului, Primar General al Capitalei, ministru de Război, ministru de Finanţe, prim-ministru, deputat şi senator. După încetarea din viaţă a fratelui său Ionel, la 24 noiembrie 1927, Vintilă I.C. Brătianu a devenit preşedinte al Partidului Naţional Liberal, funcţie importantă pe care a deţinut-o până la decesul său prematur din 22 decembrie 1930. A fost susţinătorul doctrinei “Prin noi înşine”. Alături de fratele său, Ion I.C. Brătianu care preconiza reformarea PNL şi racordarea sa la cerinţele fundamentale ale societăţii româneşti Vintilă I.C. Brătianu considera că menirea liberalismului este să aducă “O a doua renaştere naţională”. La congresul PNL din decembrie 1906, Vintilă I.C. Brătianu se pronunţa pentru o reînnoire a ţării, misiune care trebuia asumată de către liberali al căror program era necesar să fie străjuit de idei inovatoare aplicabile într-o asemenea manieră încât să protejeze interesele statului şi ale populaţiei. A fost unul dintre principalii iniţiatori şi sprijinitori ai principiului unei politici protecţioniste în economie, numită “Prin noi înşine” şi aplicată cu consecvenţă îndeosebi după Primul Război Mondial, politică salvatoare pentru refacerea ţării în toate domeniile de activitate şi care, în anii marii guvernări liberale, între 1922-1926 a reuşit să reabiliteze Finanţele româneşti şi să permită aplicarea importantelor reforme structurale, agrară şi electorală, aliniind România la cerinţele reclamate de modernizarea lumii europene.

                Vintilă I.C. Brătianu a condus cu fermitate corabia guvernamentală liberală pe o mare agitată provocată de valurile primejdioase ale birocraţiei, cheltuielilor inutile, delăsării administrative, etc. A impus un regim ferm de economii şi a declarat război risipei în timpul mandatului său guvernamental. Criticile acerbe care i s-au adus lui şi doctrinei “Prin noi înşine” nu au avut temei întrucât în ceea ce priveşte raportul dintre participarea capitalului românesc şi cel străin la constituirea societăţilor de acţiuni, era considerat de Vintilă I.C. Brătianu valabil, corect şi legal numai în situaţia în care prezenţa capitalului autohton era de cel puţin 51%, adică majoritar. Un astfel de sistem a dat roade, capitalurile străine au participat şi ele la prosperitatea economiei naţionale, nu puţine au fost întreprinderile mixte, româneşti şi străine care s-au dovedit viabile şi performante, industria petrolieră oferind un exemplu pozitiv în această privinţă, a obţinerii unor performanţe economice notabile. Vintilă I.C. Brătianu a fost un om politic şi de stat cu anumite limite. Nu totdeauna a reuşit să adopte cele mai bune soluţii, să ia cele mai inspirate şi oportune hotărâri. Un anume unilateralism al gândirii şi acţiunile sale politice s-a manifestat şi a adus deservicii Partidului Naţional Liberal.

              În vara anului 1930, Vintilă I.C. Brătianu s-a manifestat cu intransigenţă împotriva venirii Principelui Carol care va deveni rege al României. Vintilă I.C. Brătianu a ripostat verbal violent la demersul promonarhic al nepotului său Gheorghe I. Brătianu, marele nostru istoric care fusese primit în audienţă de viitorul rege al României, Carol al II-lea. De aici, producerea unei rupturi între cei doi Brătieni, istoricul constituindu-şi un partid propriu, PNL Georgist . Vintilă I.C. Brătianu nu a avut capacitatea de a polariza în jurul său întreaga suflare liberală după dispariţia lui Ion I.C. Brătianu. Şi în calitate de prim–ministru, dar şi în funcţia de preşedinte al PNL nu a reuşit să garanteze artei guvernării acea flexibilitate atât de necesară, mai ales în anii de criză în care intrase România la sfârşitul deceniului trei al secolului XX, după o lungă perioadă de stabilitate. Nici discursul său politic, oratoric nu s-a ridicat la nivelul cel mai convingător. Cu toate aceste neîmpliniri contribuţia lui la progresul ţării noastre în anii epocii moderne şi contemporane corespunzători vieţii lui este de necontestat , iar devotamentul său nemărginit faţă de interesul naţional a fost remarcabil.                Despre omul Vintilă I.C. Brătianu se poate spune că a însumat trăsăturile unei personalităţi mai rar de întâlnit între contemporanii săi. Era înzestrat cu un caracter demn, se distingea printr-o modestie exemplară, un altruism desăvârşit, o stimă şi un respect ieşit din comun faţă de oamenii pe care îi cunoştea şi cu care se întreţinea în raporturi de colaborare sau cu simpli cetăţeni. Devenise o notorietate faptul aflat însă mult mai târziu, că el nu declarase la înscrierea la instituţia de învăţământ din Franţa că este fiul primului ministru al României, Ion C. Brătianu. Studentul român declarase la rubrica privind profesia tatălui: agricultor. Mai târziu, directorul instituţiei de învăţământ a aflat de la o terţă persoană cine era părintele studentului român şi întrebându-l pe Vintilă I.C. Brătianu de ce a evitat să menţioneze funcţia de înalt demnitar al statului român, fiul lui Ion C. Brătianu a replicat că aceasta este temporară, în schimb profesia de lucrător al ogoarelor este de bază şi permanentă. La numai 63 de ani, s-a stins din viaţă la locuinţa sa de la Mihăieşti, Vâlcea şi a fost înmormântat alături de ceilalţi membri ai familiei la Florica, în incinta Bisericii mausoleu “Sfântul Ioan Botezătorul”.

CONSTANTIN  (DINU)  I.C.  BRĂTIANU

 

 

          Cel de-al doilea băiat al soţilor Pia şi Ion C. Brătianu, dar al patrulea în ordinea naşterii după Florica, Sabina şi Ionel, s-a născut la Florica, la 13 ianuarie 1866. Micul Dinu a fost botezat de C.A. Rosetti, prietenul apropiat al lui Ion C. Brătianu şi al familiei acestuia. Va învăţa la Bucureşti, urmând cursurile unui liceu cu tradiţie al învăţământului romanesc: “Sfântul Sava”. În paralel cu studiile medii îşi însuşeşte în particular matematica şi fizica, mentorii săi în aceste două discipline fiind doi reputaţi dascăli şi prestigioşi oameni de ştiinţă ai vremii: Spiru Haret şi David Emmanuél.

        După susţinerea cu success a examenului de bacalaureat, se înscrie şi urmează cursurile şcolii de Poduri şi Şosele din Bucureşti. Îşi va continua pregătirea în domeniul ştiinţelor exacte – potrivit dorinţei tatălui său, de altfel ca şi cei doi fraţi, Ionel şi Vintilă – la Paris, unde frecventează şi absolvă Şcoala Superioară de Mine. În 1890 a primit o interesantă şi tentantă ofertă din partea inginerilor Anghel Saligny şi George Duca pentru a lucra pe şantierul marelui pod ce se construia între Feteşti şi Cernavodă. Reîntors în ţară, lucrează la coordonarea lucrărilor de exploatare a zacamintelor petroliere de la Solonţ, localitate în judetul Bacău. Ia parte la instalarea primelor sonde de la Moineşti şi la construcţia căii ferate care se monta pe Valea Tarcăului. În domeniul feroviar va fi unul dintre constructorii podurilor de cale ferată amplasate între localitatile Barboşi şi Brăila.

        Un timp îndelungat, 13 ani, Constantin (Dinu) I.C. Brătianu va îndeplini importanta funcţie de director general al uneia dintre marile fabrici de hârtie din România: unitatea de la Letea, judetul Bacău. Dar cea mai însemnată şi semnificativă activitate profesională a inginerului Constantin (Dinu) I.C. Brătianu a fost cantonată în perimetrul financiar–bancar al României, unde timp de 30 de ani a organizat, coordonat şi asigurat funcţionarea unui număr însemnat de bănci din structura Creditului Rural. Contribuţia sa şi a altor finanţişti la modernizarea Creditului Rural pe criterii competitive rămâne o pagină de referinţă în istoria sistemului bancar naţional.

         Şi în perimetrul băncilor de scont româneşti, Constantin (Dinu) I.C. Brătianu a fost un deschizător de drumuri iniţiind înfiinţarea unor unităţi de profil în numeroase zone ale ţării: Banca Oltului, Banca Muscelului ş.a. A fost şi preşedinte al Băncii Româneşti, una dintre cele mai însemnate instituţii de profil dîn România, alături de Bănca Naţională. În anul 1896, devine membru al Partidului Naţional Liberal. În anii participării României la Primul Război Mondial, s-a refugiat la Iaşi unde funcţiona guvernul de Uniune Naţională condus de Ion I.C. Brătianu. Constantin (Dinu) I.C. Brătianu a îndeplinit în acei ani grei pentru România funcţia de Preşedinte al Comisiei de aprovizionare, care îşi desfăşura activitatea la Iaşi şi la Odessa. Organismul amintit avea în atribuţiile sale asigurarea trupelor cu echipamente atât de necesare campaniei militare a armatei romane. După război, în perioada refacerii economiei şi a aplicării reformelor şi măsurilor economico-administrative reclamate de statul reîntregit, Constantin (Dinu) I.C. Brătianu îşi va concentra activitatea în domeniul industriei miniere.

         A fost preşedinte al Societăţii anonime miniere “Lignitul” şi a activat în consiliile de administraţie ale întreprinderilor: “Lignitul”, “Schitul Goleşti” etc. A desfăşurat şi o susţinută activitate publică în funcţiile de deputat şi de senator al Parlamentrului României între anii 1921 şi 1938. Din ianuarie 1934 şi până la mijlocul lui iulie 1947, Constantin (Dinu) I.C.Brătianu a îndeplinit importanta funcţie de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, succedându-i lui I.G. Duca, asasinat de un grup de legionari pe peronul gării Sinaia (29 decembrie 1933). În timpul celor peste 13 ani petrecuţi la şefia celui mai vechi partid din ţară, Constantin (Dinu) I.C.Brătianu s-a confruntat cu multe şi deloc uşoare probleme care au stat în faţa societăţii româneşti, implicată în crize interne şi externe în anii ascensiunii extremei drepte în România, instaurării dictaturii personale a regelui Carol al II-lea şi a formaţiunii politice create de acesta–Frontul Renaşterii Naţionale, a participării României în al Doilea Război Mondial, a ocupaţiei sovietice, care a făcut posibilă instalarea brutală a regimului comunist în ţara noastră. În calitate de lider al PNL, Constantin (Dinu) I.C.Brătianu a contribuit la unificarea PNL Georgist cu PNL al cărui preşedinte era, a protestat alături de Iuliu Maniu la războiul împotriva Uniunii Sovietice dincolo de Nistru, a făcut parte din Blocul Naţional Democrat în vederea scoaterii României din acest război şi din alianţa cu Germania nazistă şi alăturarea ţării noastre la coaliţia Naţiunilor Unite.

         După lovitura de stat de la 23 august 1944, cursul evenimentelor indicau tot mai pregnant îndepărtarea Romaniei din sfera statelor democrate, independente şi suverane ale Europei. După 6 martie 1945, odată cu instalarea guvernului comunist condus de Petru Groza, obedient Moscovei, România ieşea din rândurile statelor democratice şi cu viaţă constituţională, care să garanteze drepturile omului şi ale cetăţeanului. În acei ani, Constantin (Dinu) I.C.Brătianu a asistat neputincios la reprimările brutale ale aparatului represiv comunist împotriva PNL şi PNŢ, manifestaţiile protestatare ale membrilor acestor formaţiuni politice tradiţionale fiind supuse unei permanente ofensive de reprimare încheiate cu arestări şi întemniţări. Într-o asemenea circumstanţă, Constantin (Dinu)  I.C. Brătianu hotărăşte autosuspendarea activităţii PNL în vara anului 1947. În luna ianuarie 1950, va fi ridicat de la domiciliul său din Bucureşti şi transportat la închisoarea de la Sighetul Marmaţiei unde va deceda în noaptea de 5 spre 6 mai 1950 la vârsta de 84 de ani şi 4 luni. În toamna anului 1971, osemintele sale au fost reînhumate într-o nişă din peretele interior al capelei mausoleu a Bisericii de la Florica. Constantin (Dinu) I.C. Brătianu a fost căsătorit cu Adina Costinescu, cuplul având trei băieţi: Ion (Oni), Dan şi Dinki.

 

 

 

Noutăți și evenimente

23.11.2017 - Simpozionul național Brătienii în istoria românilor, ediția a XIX-a
onsiliul Județean Argeș prin Centrul de Cultură „Brătianu” va organiza în data de 24 noiembrie 2017,...
Continuare


25.10.2017 - Simpozionul național In memoriam: Dinu Pillat, ediția a IV-a
Consiliul Județean Argeș prin Centrul de Cultură „Brătianu” va organiza în data de 26 octombrie 2017...
Continuare


18.10.2017 - Anunț
Stimați vizitatori, vă anunțăm că în zilele de 22,23 octombrie 2017 la instituția noastră se vor efe...
Continuare


© 2013 CENTRUL DE CULTURĂ "BRĂTIANU"