CENTRUL DE CULTURĂ „BRĂTIANU”
Instituție de cultură finanțată de Consiliul Județean Argeș
ro  |  en
Home Despre noi

        În anul 2008  s-a împlinit un secol şi jumătate de când Ion C. Brătiau s-a hotărât să-şi amenajeze o locuinţă pe locul unei mai vechi construcţii situată într-o zonă colinară, la o distanţă de cinci kilometri de Piteşti, în imediata apropiere a şoselei care leagă municipiul reşedinţă al judeţului Argeş cu capitala ţării. Trecerea anilor a adăugat încontinuu numeroase mărturii interesante, documentar-istorice despre această construcţie, valoros monument arhitectonic şi loc de creaţie, odihnă şi de reflecţii pe care le-au încercat de-a lungul vieţii lor membrii vestitei familii a Brătienilor, din rândurile cărora se impune cu îndreptăţită autoritate morală Ion C. Brătianu, omul politic cu contribuţii majore la opera de făurire a României moderne în secolul al XIX–lea şi partizan incontestabil al actului naţional de proclamare şi cucerire a Independenţei de Stat a ţării noastre în urma Războiului româno-ruso-turc din anii 1877-1878.

             Opera sa a fost nu numai continuată de fiul său, remarcabilul om politic şi de stat Ion I.C. Brătianu cu merite incontestabile în înfăptuirea întregirii neamului românesc odată cu Unirea de la 1 Decembrie 1918 şi, ulterior, a consolidării României Mari printr-o serie de reforme care au cuprins toate sectoarele şi domeniile societăţii, la care şi-au adus contribuţie şi ceilalţi Brătieni: Constantin, Vintilă, Gheorghe.

             Casa Brătienilor de la Florica a polarizat în întreaga ei existenţă atenţia şi interesul multor persoane şi personalităţi din România, dar şi peste hotarele ţării. Aici au păşit oameni de stat şi politici, scriitori, personalităţi ştiinţifice şi culturale şi, nu în ultimul rând, trebuie subliniat că liberalii din România au văzut în Florica o adevărată “Mecca” cum inspirat a numit-o Constantin Argetoianu.

            Şi Florica, dar nu numai ea, a cunoscut convulsiile istoriei, dar a reuşit să se menţină şi să se dezvolte în pofida unor vicisitudini ale vremurilor provocate nu numai de eroziuni ale naturii dar şi de oameni incapabili sau răuvoitori, care în anii regimului comunist, în primitivismul lor cerebral i-au adus din nefericire pagube însemnate.

            Astăzi, Florica reprezintă datorită Centrului de Cultură “Brătianu” o instituţie dinamică, exponenţială a cultivării vieţii şi operei Brătienilor, care menţine constant interesul opiniei publice de la noi, a societăţii civile, istoricilor, cadrelor didactice  şi altor categorii socio-profesionale pentru o operă şi o idee fundamentală a societăţii democratice româneşti: ctitorirea unui stat de drept, constituţional, independent, unitar şi indivizibil, aşa cum l-au conceput, creat şi modernizat Brătienii.

            

                                                                  
                                                                                                                                                     

 

Noutăți și evenimente

21.06.2016 - Ziua universală a Iei
Centrul de Cultură „Brătianu” sărbătorește în data de 24 iunie 2016, orele 11.00, ia românească. O...
Continuare


14.06.2016 - Nopțile muzicale de la Florica
Centrul de Cultură „Brătianu” organizează în data de 15 iunie 2016, orele 1800 ediția a II-a a even...
Continuare


31.05.2016 - Ziua Internațională a Copilului
Centrul de Cultură „Brătianu” organizează miercuri, 1 iunie 2016, orele 1100, o întâlnire la Vila Fl...
Continuare


© 2013 CENTRUL DE CULTURĂ "BRĂTIANU"